Neascultătorii, cu Sergiu Biriș  Por  arte de portada

Neascultătorii, cu Sergiu Biriș

De: Sergiu Biriș
  • Resumen

  • Podcastul antreprenorilor din tehnologie, cu Sergiu Biriș, antreprenor în serie, investitor și mentor pentru diverse startup-uri tech. Este un podcast despre poveștile antreprenorilor români care au fondat startup-uri de succes, au reușit și au inovat în tehnologie sau cu ajutorul ei. L-am denumit "Neascultătorii" deoarece un lucru pe care îl au în comun antreprenorii care au reușit cu adevarat este acela că au știut când să NU asculte de cei care le-au zis că nu vor reuși. Au știut când să ocolească regulile, și nu s-au mulțumit cu cariere predictibile, lipsite de rollercoaster-ul specific antreprenoriatului în tehnologie. Îmi doresc de la acest podcast sa fie unul care inspiră alți viitori antreprenori și din care să descoperim împreună povești și lecții despre ce înseamnă să construiești un business de succes în Tehnologie.
    © 2023 Neascultătorii, cu Sergiu Biriș
    Más Menos
activate_primeday_promo_in_buybox_DT
Episodios
  • #28. ANDREI VASILE, SanoPass. De ce a dat un job bine plătit în corporație pentru viața de startup
    Jun 3 2022

    În acest episod l-am avut invitat pe Andrei Vasile, Fondator și Managing Partner al SanoPass, o platformă de sanatate în care, dacă ești o persoană care se ingrijește de sănătatea personală, îți poți găsi toate serviciile de care ai nevoie. SanoPass a avut parte de o creștere frumoasă, cu multiple runde de finanțare din partea investitorilor. 

    Insă, așa cum Andrei mi-a povestit, a avut parte de multe provocări înainte ca startup-ul să decoleze cu adevărat. Făra să aibă cunoștințe tehnice, Andrei a renunțat la o carieră de mai bine de 12 ani în corporație... ca să pornească pe drumul antreprenoriatului și să lanseze un startup în tehnologie. 

    Dar, așa cum mi-a zis si el, poate chiar lipsa de cunoștinte și curajul de a porni, fară sa știe ce-l așteaptă, au fost atuurile de care s-a folosit ca să ajungă la succes. 

    Am discutat cu Andrei despre:

    • Ce este SanoPass și cât de mare este proiectul acum
    • Cum a generat tracțiunea inițială pentru SanoPass
    • De ce a renunțat la un job bine plătut și 12 ani în corporație pentru a lansa SanoPass
    • Ce provocări a avut pe drumul antreprenoriatului
    • Rundele de finanțare primite de SanoPass
    • Care sunt lucrurile importante de luat în calcul atunci când cauți finanțare pentru startup-ul tău
    • Cât de mult l-a ajutat ecosistemul tech din România
    • Cum a reușit să atragă alți profesioniști alături de el în companie
    • Metaverse și colecția de NFT-uri lansată de SanoPass
    • Ce urmează pentru SanoPass
    • Sfaturi pentru Neascultători

    Conecteaza-te cu Andrei / SanoPass:
    Website: sanopass.ro
    NFT-uri: sanopass.io
    LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/vasileandrei

    Despre SanoPass
    SanoPass este un concept unic în Europa creat cu scopul de a promova un stil de viață sănătos și de a facilita accesul beneficiarilor la Prevenție Medicală, Sport și Nutriție, prin intermediul unei singure platforme.

    Rețeaua de clinici partenere cuprinde deja 900 de locații și se mărește constant. 

    În Martie 2020, compania a fost evaluată la 2 milioane de euro și a atras o investiție de 400.000 de euro de la Cleverage Venture Capital, Founders Bridge și Seedblink. 

    Más Menos
    1 h y 9 m
  • #27. MIHAI LEHENE, Romanian United Fund. Românul din Chicago care investește în proiectele din România
    Feb 10 2022

    Mihai Lehene este Președinte & Fondator Romanian United Fund.

    L-am cunoscut în urmă cu mai bine de un an și mă consider norocos că, pe lângă un prieten drag, a devenit și investitor în startup-ul meu, Eventmix. 

    Mihai este unul din românii buni de dat exemplu, care și-au construit cariere de succes în Statele Unite ale Americii, prin multă muncă și perseverență. A dezvoltat, la nivel de înaltă performanță, algoritmi pentru trading automatizat pe bursa din SUA sau ”high frequency trading”.

    Astfel, și-a petrecut cea mai mare parte a carierei ca strateg senior și partener la Allston Trading din Chicago, unde a lucrat timp de peste 12 ani.

    Apoi, a devenit investitor în peste 50 de companii, o parte din ele fondate de antreprenori români, din domenii diverse ca VR, dispozitive medicale, crypto sau biotehnologie..

    Dar mai mult decât orice, și-a dorit să facă ceva important - să ajute, să se implice mai mult, să-și pună amprenta: a decis ca vrea să ajute România. Așa că fondat Romanian United Fund - o comunitate globală, inovatoare, vibrantă, construită cu scopul de a încuraja și finanța dezvoltarea de proiecte din România, prin contribuțiile membrilor săi, în marea lor majoritate români din diaspora.

    Mihai are în plan și lansarea unui fond de investiții de tip VC, cu investitori din SUA și România, adresat startup-urile tech românești.

    În acest episod din podcast, am vorbit despre:

    • Cine este omul Mihai Lehene și cum a ajuns să lucreze în SUA
    • Cum a contribuit la dezvoltarea unuia din primii algoritmi de High frequency Trading pe Bursa din SUA
    • Cum a ajuns să lucreze la un nivel atât de competitiv
    • Educația din România și sfaturi pentru tinerii ce vor să fie top performers
    • Despre proiectul Romanian United Fund
    • Rolul lui de investitor și in ce investește 
    • Planurile legate de lansarea unui fond de investiții de tip VC pentru startup-urile din România
    • Viziunea lui  asupra startup-urilor din România
    • Cum să prezentăm un pitch către un investitor
    • Sfaturi și îndrumări pentru tinerii antreprenori din România

    Spre final, vă invit să accesați www.romanianunitedfund.org, să deveniți membri și, dacă vreți, să vă implicați cu o minimă contribuție, dar care înseamnă enorm pentru acțiunile pe care această fundație le desfășoară.

    Enjoy!



    Más Menos
    1 h y 17 m
  • #26 IONUȚ PĂTRĂȘCOIU, FameUp. Trebuia să fie medic generalist. A ajuns antreprenor tech de succes
    Dec 16 2021

    În episodul de azi stau de vorbă cu un antreprenor al cărui startup a fost pe val în 2021. Este vorba despre Ionuț Pătrășcoiu, Fondator și CEO al FameUp, un startup care ajută brandurile mici să se conecteze cu influenceri locali. 

    FameUp a reușit să ridice 2,5 milioane de Euro, adică una dintre cele mai mari runde seed din 2021 și nu de la oricine: de la fondul de investiții Early Game Ventures și Daniel Dines, CEO-ul și fondatorul Ui Path. 

    Așa că am vrut să aflu mai multe despre ce trebuie să facă un antreprenor ca să ajunga să fie pe radarul unor astfel de investitori. 

    Spoiler: e vorba despre multă multă multă muncă și extrem de multă perseverență. 

    Cărți recomandate de Ionuț:

    • Eric Ries - Lean Startup
    • Steve Blank - The Four Steps to the Epiphany: Successful Strategies for Products that Win Book
    • Ben Horrowitz - The Hard Thing About Hard Things
    • Ray Dalio - Principles

    Despre FameUp:

    FameUp s-a născut din dorința de a conecta brandurile cu influencerii locali, creându-se o relație cu beneficii pentru ambele părți. Prin procesul FameUp de înregistrare, sunt acceptați doar acei influenceri locali ce pot aduce un avantaj competitiv brandurilor din aplicație și ce vor crea conținut relevant.

    Viziunea FameUp este ca orice persoană cu un cont de Social Media să fie recompensată pentru timpul petrecut online iar brandurile să aibă oportunitatea de a se promova prin influencerii locali într-un mod autentic.

    Website: 

    https://fameup.net/ 

    Contactează-l pe Ionuț:

    https://www.linkedin.com/in/ionut-patrascoiu-027408152/ 

    Más Menos
    1 h y 5 m

Lo que los oyentes dicen sobre Neascultătorii, cu Sergiu Biriș

Calificaciones medias de los clientes

Reseñas - Selecciona las pestañas a continuación para cambiar el origen de las reseñas.