• Podcast ”România, știi bine!”, ep. 69, cu Camelia Donțu. Care este ”secretul” celor care reușesc să obțină fonduri europene
    Nov 22 2022

    Podcastul ”România, știi bine!” a ajuns la episodul 69, în care invitată a fost Camelia Donțu, realizatoarea campanei ”Fonduri europene-succese românești”.      

    Este vorba despre o serie de reportaje despre comunități în creștere, localități mai primitoare, oportunități și români care dovedesc că se poate.

    Există un nou exercițiu financiar european, 2021-2027, în care sunt puse la bătaie 31 de miliarde de la Uniunea Europeană, iar cu co-finanțarea României, ajungem la 43 de miliarde.

     

    Liniile de finanțare vor fi deschise anul viitor. România trebuie să gândească proiecte care au sens în timp, cu accent pe digitalizare, inovare, energie verde, care acoperă cu adevărat nevoile comunității.

    ”Avem foarte mulți bani de cheltuit de la Uniunea Europeană, de pe toate palierele, adică de la omul simplu până la firmă până la autoritate. Iar directiva Uniunii Europene este să ne facem o viață mai bună, fie că înseamnă infrastructură, digitalizare, energie verde, orice, dar să ne facem viața mai bună. Din ce am citit, se pune mai mult, acum, accent pe faptul de a ne simți bine, de a ne îmbunătăți calitatea vieții, standardul vieții, pentru că astfel se duce și în societate mai departe acest bine.” - spune Camelia.

    Show more Show less
    17 mins
  • Podcast ”România, știi bine!”, ep. 68. Octavian Berceanu: „În celelalte țări din Europa, problema a fost de mult depășită”
    Nov 11 2022

    Podcastul ”România, știi bine!” a ajuns la episodul 68, în care vorbim despre cine ar trebui să pună în aplicare soluțiile și care ar fi sursele de finanțare pentru problema gunoaielor, care acoperă, la propriu, România.

    Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu și specialist în politici de mediu și om politic, este invitat în noua ediție a podcastului ”România, știi bine!”.

    În Maramureș, munți de gunoaie se adună fără niciun fel de control și fără niciun fel de direcție. Cum se poate rezolva o astfel de problemă și, totodată, din cauză nu reușim să adunăm, în mod civilizat, deșeurile din țara noastră?

    Octavian Berceanu: „În celelalte țări din Europa, problema asta sau provocarea, de fapt, a fost de mult depășită, pentru că ei sunt mult mai pragmatici și văd gunoiul ca o resursă, un lucru care produce bani. Nu e ca în sudul Italiei sau ca în România modul ăsta de a produce bani, ci unul care produce bani la vedere, în economie, în economia reală și care generează prosperitate și locuri de muncă”.

    Show more Show less
    28 mins
  • Podcast ”România, știi bine!”, ep. 67. Rareș Năstase: Abandonul școlar este cea mai desăvârșită formă a eșecului în educație
    Nov 11 2022

    Podcastul ”România, știi bine!” a ajuns la episodul 67. Soluțiile pentru abandonul școlar încep să funcționeze imediat, și pot avea efecte toată viața.

    Rareș Năstase și Adrian Dumitrescu, manager de profesori în organizația ”Teach for Romania” au fost invitați în noua ediție a podcastului ”România, știi bine!” pentru a discuta despre cum pot fi salvați copiii și familiile lor care nu recunosc în școală un drum care, deși lung, schimbă în bine destine care altfel rămân modeste.

    Nu doar copiii abandonează școala, ci și societatea îi abandonează, ori cel puțin ultima parte o putem schimba.

    Show more Show less
    25 mins
  • Podcast ”România, știi bine!”, ep. 66. Discuție cu Alex Dima despre seceta din România
    Oct 5 2022

    Podcastul ”România, știi bine!” a ajuns la episodul 66. Alex Dima a fost invitat pentru a discuta despre urmările schimbărilor climatice și despre cât de afectată este România de acest fenomen.  

    Seceta a lăsat fără culturi câmpuri întregi care hrăneau milioane de oameni.

    În multe țări ale Europei, luni la rând n-a plouat, râuri au secat și a început să se pună problema unei crize a apei. În această vară, în Regatul Unit, obișnuitele ploi au dispărut.

    Și România face parte din acest scenariu și începe să se confrunte serios cu lipsa apei.

    Încă nu este cunoscută clar paguba în agricultură, dar până acum, sute de mii de hectare de culturi au fost calamitate în totalitate.

    Show more Show less
    18 mins
  • Podcast ”România, știi bine!”, ep. 65. Paula Herlo: Este nevoie de o strategie pentru punerea în siguranță a podurilor
    Sep 21 2022

    Podcastul ”România, știi bine!”, episodul 65, o are invitată pe Paula Herlo, care a adus la ”România, te iubesc!” ancheta ”Podurile noastre toate”. Acolo am văzut că 700 de astfel de construcții sunt în situație de risc și reprezintă un real pericol.    

     

    Podurile construite în comunism cedează sub incompetența autorităților care contemplă dezastrul.

    Puține dintre ele au fost consolidate sau întreținute în timp, iar rezultatul este evident. Mai grav este că și cele reabilitate se prăbușesc și nu există niciun fel de siguranță în acest sens.

     

    Cristian Leonte: S-a întâmplat ceva de duminică până astăzi a sărit cineva în apărarea noastră, a celor care folosim aceste poduri?

    Paula Herlo: ”Bineînțeles că nu s-a întâmplat nimic, a fost doar zumzet în județele în care am poposit în această vară. Autoritățile au simțit care mai de care să se justifice pentru ce s-a întâmplat în județul lor. Nu s-a întâmplat absolut nimic și nici nu sunt speranțe că se va întâmpla ceva, pentru că aceste poduri sunt vechi de 50 de ani și, în tot acest timp, cu surprindere, am aflat că n-au avut loc lucrări de de întreținere.”

     

    Show more Show less
    8 mins
  • Podcast ”România, știi bine”, ep. 64, cu Sabina Fati: ”Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi”
    Jun 21 2022

    Podcastul ”România, știi bine” a ajuns la episodul 64. Astăzi, invitata lui Cristian Leonte a fost Sabina Fati -  jurnalist, scriitor și autor.     

    Mergem ”pe urmele conflictelor de lângă noi”. Este titlul celui mai recent volum al Sabinei.

    Mai exact, este vorba despre volumul ”Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi”.

    Show more Show less
    35 mins
  • Podcast ”România, știi bine”, ep. 63, cu Thierry Wolton: ”Ca orice dictator, Putin e prost informat”
    Jun 8 2022

    Podcastul ”România, știi bine” a ajuns la episodul 63. Astăzi, invitatul lui Cristian Leonte a fost Thierry Wolton - jurnalist, scriitor și eseist specializat în spațiul rusesc.   

    Autor al trilogiei “O istorie mondială a comunismului”, Wolton este o voce limpede și argumentată în mijlocul valului de informații și imagini aduse de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. 

    Este KGB la putere acum în Rusia?

     

    Show more Show less
    31 mins
  • Podcast ”România, știi bine”, ep. 62, cu Paula Herlo. Agricultura României este ”pe arătură”
    May 31 2022

    Podcastul ”România, știi bine” a ajuns la episodul 62, iar Paula Herlor a fost invitată să vorbească despre ancheta jurnalistică la care a lucrat împreună cu Alex Dima la ”România, te iubesc!”, ”Agricultură pe arătură”.  

    România ar putea hrăni peste 80 de milioane de oameni, dar agricultura noastră este fărâmițată, deoarece nu are nici forță de muncă, nici irigații și nici viziune.

    Agricultura românească ar putea fi vedeta viitorilor ani, dacă și autoritățile vor înțelege că ne așteaptă vremuri grele în care fiecare țară își va păstra stocurile de alimente ca să-și hrănească propriul popor.

    Stăm bine la capitolul producției de cereale, suntem exportatori, dar nu avem linii de procesare.

    „În ultimele săptămâni am vizitat producători de legume, crescători de vaci de lapte și procesatori. Iar concluzia pe care am tras-o seamănă mult cu ce spuneau profesorii în trecut: doamnă, e brânză bună în burduf de câine. Are potențial, dar nu vrea. Cam așa și cu agricultura noastră: are potențial, dar nu vor alții să i-l exploateze. Sau, dacă vor, atunci nu e clar de ce n-au reușit autoritățile să i-l cultive până acum”, spune Paula Herlo.

    Show more Show less
    15 mins